Select Page

 Provocarea secolului 21 este, de departe, acceptarea faptului că nu avem mereu dreptate.
Și nu, nu a fost mereu chiar așa.
Astăzi suntem în punctul în care știm cu toții să facem de toate, perfect!
Știm să creștem copii, îi creștem și pe ai altora: Doamne ferește să admită o mamă că nu gătește zilnic, că a plecat în concediu și nu a luat mâncare gătită și pusă în borcanele sterilizate de ea. Doamne ferește să admită că își lasă copilul să se tăvălească în toate bălțile pe care le întâlnește sau că NU ÎL lasă deloc.
Exclus să divorțeze cineva, iar noi să nu știm de ce. Ba chiar, uneori știm mai bine decât ei, deși, în practică, nu am fost de față 🙂
Cum să nu ştim de ce nu a funcționat afacerea vecinului? Ştim. Mai presus de toate, suntem și antreprenori desăvârșiți.
Este o goană nebună după adevărul absolut, după afirmare și după o supremație inexistentă.
Ne place Can-can-ul, ne plac disputele, dar refuz sa cred că am uitat complet cum e să fim fericiți.
Nu există o lume perfectă, unde să curgă doar lapte şi miere, dar (ne) putem crea o lume liniștită.
O lume în care să nu conteze dacă vecina e mai corpolentă și nu se încadrează în standardele societății actuale, în care copiii pot să poarte scutece atât cât simt ei sau părinții, o lume în care să încercăm să fim fericiți la noi acasă.
Poate avem multe vieți și vom fi, cel puțin o dată, ceea ce ne dorim.
Însă nu avem cum să ştim.
Momentan avem una pe care o simțim, pe care o cunoaştem, pe care o trăim.
Şi putem alege acum cum anume să fim în ea.