Să fii bine cu tine e cel mai bun lucru pe care îl poți oferi celor dragi.

Un copil fericit va lumina cu puritatea și inocența pe care doar oamenii ăștia mici le ridică la rang de artă.
Un bărbat fericit va oferi liniște, iar o femeie fericită va radia și va oferi tot 🙂
Dar până acolo e drum lung. Până acolo există puterea lui NU.
De mult prea multe ori nu știm să ne oprim, deși tare bine ar fi, măcar din când în când, să o facem.
Să refuzăm, să admitem că Nu ne place, că nu putem face și că nu am face bine dacă am spune “da”.
Ne e rușine să refuzăm, ne e teamă să schimbăm ceva în viața noastră, ne e frică de prea multe ori să recunoaștem că nu suntem de acord.
Teama de singurătate naște nesiguranță, iar nesiguranța naște frustrări.
Ne agățăm de lucrurile din viața noastră, de oamenii de lângă noi și prea des facem compromisuri.
Uităm însă că, dacă nu suntem fericiți, nimic nu funcționează.
Să te pui uneori pe primul loc nu înseamnă că îi neglijezi pe ceilalți. (Ci că ai grijă de tine.)

De multe ori, poate este ceea ce trebuie, tocmai ca lucrurile să funcționeze.
Eu am învățat puterea lui nu?
Nu, încă învăț.