Select Page
Da, port fustă scurtă.
Da, am decolteu.
Da, port fustă scurtă, am decolteu, am și haine mulate, la fel cum am haine prin care linia corpului nu se vede.
Folosesc ruj roșu, dar la fel folosesc și un strugurel.
Îmi iau tenișii, dar la fel îmi iau și tocurile de 10 cm.
Mă plimb ziua, la fel cum îmi place să mă plimb și seara, noaptea uneori. Ies la cafea, dar la fel de bine ies să beau și un pahar de vin sau whiskey.
Ajung să cred ca suntem o nație de oameni fără leac, fără vindecare.
Suntem de multe ori la fel de bolnavi ca și scelerații de care discutăm zilele acestea.
Nimic din cele scrise mai sus, absolut nimic, NU dă dreptul nimanui să creadă … Să creadă, să spună sau să gândească, că o fata sau o femeie, în orice formă ar fi ea și oricum ar fi îmbrăcată sau oriunde ar alege să meargă, poate fi motivul unui viol.
Când ies pe stradă, NU vreau să fiu agățată și NU vreau să provoc pe nimeni, îmi doresc să fiu eu și să mă simt bine cu mine.
Sper din suflet să nu mai treaca ani până ce mintea unora va putea percepe informația așa cum este ea, în forma cea mai pură.
România, țară tristă.
Mor copiii din cauza incompetenței și a nepotismului.
Domn’ polițist, tu cel care i-ai spus tatălui Alexandrei că e plecată cu vreunul, dormi bine? Era cu unul, da, dar nu cu voia ei și vă aștepta cu încredere pe tine și pe colegii tăi, să o salvați.
Lupta cea mai grea e cu voi, cu toți cei care spuneți că victima e de vină. Să schimbi mentalități și un sistem infect, obosit, plin de probleme și de nepăsare.
Alexandra s-a luptat cu un psihopat, dar nu a știut că trebuie sa lupte și cu voi.
Suntem în secolul 21, secolul când un copil de 15 ani dispare de acasă, iar părinții primesc răspunsuri halucinante din partea celor care sunt acolo să ne ajute, să ne apare, să ne ofere suportul moral și fizic de care avem, din păcate, atâta nevoie, în anumite situații.
19 ore in care Alexandra a așteptat, s-a rugat, a fost abuzată, chinuită de un pshihopat, dar -mai grav- a fost ignorată de ceilalți.
Va urma circul clasic, în care vina va fi aruncată de la Ana la Caiafa, vor urma probabil 2 demisii și, în cel mai scurt timp, se va lăsa tăcerea.
Și a noastră, a celorlalți, nu doar a autorităților.
Pentru că așa e viata, nu?
Suntem făcuți, parcă, să uitam lucrurile care, deși ne oripilează, nu ne afectează în mod direct.
Rămân în urmă vieți distruse, părinți fără alinare, a căror durere nu o poate înțelege nimeni.
La ce să se mai roage, în cine să mai creadă când toți i-au dezamăgit?
Destinul, viața, oamenii, i-au lasat fără cea mai de preț avere?
Scapă cine poate.