Fii inspirație!
Fii inspirație!
Am avut o discuție 1:1, ieri, și mi s-a părut motivațională, inspirațională și un super exemplu de așa da.
X cumpără un cadou handmade de la Y. Cumva X s-a simțit atrasă de arta respectivă și a zis că își dorește să încerce și ea. Zis și făcut, cumpără, face, desface, reface și îi iese.
Dar urmând firescul îi scrie lui Y si îi spune: Mulțumesc, uite, tu m-ai inspirat și voiam să îți arăt că am încercat și asta a ieșit.
Reacția lui Y? Poate o să vă surprindă, deși sper că nu.
Continuă, e prima încercare și a ieșit minunat, daca ai nevoie de sfaturi eu sunt aici!
Ce vreau să spun cu povestea asta?
Continuă, e prima încercare și a ieșit minunat, daca ai nevoie de sfaturi eu sunt aici!
Ce vreau să spun cu povestea asta?
E OK să “steal with pride”, adică să te inspiri, să îți placă, să reușești să îți găsești calea, dar după ce ai găsit-o e musai să îți urmezi drumul propriu, să îți găsești, identifici amprenta personală, unicitatea și să o aplici.
Și cel mai important lucru este că e musai să spui mulțumesc și să acorzi creditele celui care te-a inspirat și după asta să ții minte, mereu, că odată și tu ai fost “ucenic”.
Și cel mai important lucru este că e musai să spui mulțumesc și să acorzi creditele celui care te-a inspirat și după asta să ții minte, mereu, că odată și tu ai fost “ucenic”.
Pe de altă parte, vreau să mai spun și că atitudinea celei care a inspirat a fost neprețuită.
Pentru că a deschis un drum și prin reacția ei a încurajat, nu a frustrat și nu s-a frustrat.
Pentru că a deschis un drum și prin reacția ei a încurajat, nu a frustrat și nu s-a frustrat.
Norocul aici a fost că s-au intalnit doi oameni asumați, maturi, frumoși.
Din respect pentru clientă și datorită eticii profesionale le-am denumit X si Y, dar atât de mult mi-a plăcut încât trebuia să împart și cu voi.
La fiecare pas vom inspira pe cineva, profesional sau personal: să fie un profesionist mai bun, un artist desăvârșit, o soție mai iubitoare, un soț mai atent.

La fiecare pas vom fi inspirati de cineva și vom fi motivați să devenim cea mai bună versiune a noastră.
Recent Comments