Îndrăgostită iremediabil de Voineasa, co-fondator entuziast al asociației Non-Profit “Descoperă Voineasa”, fata cu părul bălai, care scrie poveşti, poezii, texte pentru suflet.
Alexandra Lopotaru, o Mamă care ne inspiră şi ale ei minunate Povesti din Bebelonia
-Cine eşti tu Alexandra, cum începe povestea ta?
Sunt un om crescut la țară, la Voineasa, județul Vâlcea, sunt o fătucă obişnuită cu un păr vopsit, căreia bunica îi recitea poezii de Eminescu. Nu întâmplător, pe la 13 ani, m-am îndrăgostit iremediabil de el şi am citit multe, multe volume de poezii de-ale lui. Ulterior, la liceu, profesoara mea de limba română, Mihaela Lupu, ne-a luat frumuşel de mână, pe mine şi pe o colegă, şi ne-a introdus unui cenaclu literar din Râmnicu Vâlcea. Dacă până atunci iubeam să citesc şi să ascult poezii recitate, de la 14 ani am îndrăznit să mă joc cu versurile. Şi nu am încetat nici în ziua de astăzi. Nu mi se pare că am cine ştie ce veleități, dar pur şi simplu îmi place să mă joc cu cuvintele. Sau lor le place să se joace în mintea mea, că mă trezesc cu rime în cap când mi-e lumea mai dragă. Chiar şi când dorm.
Multe poezii au fost doar pentru ochii mei, multe s-au pierdut, câteva au fost publicate într-o carte din liceu, iar acum mă pregătesc de primul meu volum individual de poezii dedicat părinților. Desigur, cu o încurajare imensă din partea stimatei mele profesoare, pe care nu am menționat-o întâmplător 🙂
– Ai făcut asta dintotdeauna sau a fost un moment în viața ta când ai simțit că drumul tău e altul si te-ai descoperit?
Din păcate, când eram mică, am vrut să fiu omul bun la toate. Eram o tocilară, nu are sens să mă ascund. Deşi iubeam literatura, voiam să devin medic. Mult timp am făcut pregătire la matematică şi chimie, iar româna era acolo, ascunsă. Scriam, din când în când, poezii şi atât. Dar de citit, citeam. Chiar şi la bac, spre exemplu, urma examenul la chimie în câteva zile şi, în loc să fac exerciții, citeam “Pe aripile vântului”. Îmi spuneam “uite, mai fă şi tu două pagini de chimie, apoi mai citeşti 20”. Şi tot aşa.
În final, cu o lună înainte de admitere, am avut un vis straniu şi m-am trezit cu inima în gât: eu nu mai dau la medicină, mi-am zis. Dau la jurnalism.
Şi din facultate a început scrisul. Proză scurtă, reportaje literare (preferatele mele), interviuri, anchete şi multe altele.
– Cele mai grele etape până ai reuşit să ajungi la TU de astăzi, au fost?
Încă nu cred că am reuşit ceva. Mai am multe, multe de construit în mine. Da, mi se pare că sunt o versiune îmbunătățită, comparând cu Alexandra-copilul. Sunt mai responsabilă, sunt mai deschisă, mi-am scos nasul din carapacea în care am fost o viață (cine mi-ar citi mie poeziile? îmi spuneam), încep să am mai multă încredere în mine, încep să nu mai încerc să îi mulțumesc pe toți cei din jurul meu. Aşa am crescut, nu cumva să deranjezi, nu cumva să nu laşi loc de “bună ziua”. Iar aceste lucruri nu au făcut decât să mă țină în loc. Şi am descoperit asta de curând, de când sunt mamă, pentru că nu aş vrea să se repete istoria.
Ca să îți răspund totuşi la întrebare, cred că cea mai grea etapă a fost aceasta de mamă.
Şi nu pentru că am devenit neapărat o femeie cu un copil, ci pentru că – odată cu el – am devenit conştientă de mine.
Conştientă de câtă restructurare am nevoie. Ca el, copilul meu, să fie bine.
– Cum le-ai depasit?
Încă le depăşesc. Terapia prin scris a fost şi este vindecătoare pentru mine.
Blogul meu, “Poveşti din Bebelonia”, a fost precum ora la psiholog.
Prin cuvintele aşternute, mi-am analizat, înțeles şi mângâiat sufletul cum nu aş fi putut altfel vreodată.
– Te vezi facand altceva?
Cred că este prima oară când simt că mi-am găsit calea. Ştii, îți spuneam că voiam să fiu omul bun la toate, dar acum îmi dau seama că vreau să fiu omul care iubeşte ceea ce face. Iubesc să scriu, să fiu mamă şi soție. Jurnalismul, blogging-ul, poveştile pentru copii, versurile de poezii vor face parte cu siguranță din mine. Din Alexandra de mâine. Dar nu pot să nu îți mărturisesc că tare mult mi-ar plăcea să fac şi nişte hăinuțe pentru copii, pe care să le cumperi din “Bebelonia”. Visez, dar poate la pensie, când voi fi bunică 🙂
– Ce ai sfătui un cuplu care se pregăteşte să devină părinți?
Să se iubească mult. Mult. Să nu uite unul de altul, deşi copilul le va fura amândurora inimile.
– Spune-ne ceva despre tine, ceva ce nu regăsim în prezentarea ta.
Visez să apuc ziua în care niciun copil de pe Planeta asta nu va mai suferi.
– Ce planuri ai pentru viitor?
Urmează primul meu volum de poezii pentru părinți, unde ilustrațiile duioase ale Adrianei Bidiga vor ține copiii în brațele lor, dar şi cea de-a doua poveste pentru copii, ilustrată la fel de frumos de Lavinia Falcan. Le mulțumesc amândurora pe această cale şi sper să nu dezamăgesc. Nici pe ele, nici pe voi.
În rest, ne găsim pe blog 🙂 Povești din bebelonia
Eu vă recomand să o urmăriti si aici https://bebelonia.ro/ . Este, asa cum spune Alexandra: “un blog comun în care se regăsesc toți părinții ce-și iubesc copiii mai mult decât inima din piept. Și, uneori, veți găsi și povești pentru micuți, pe care le visez transmise, peste zeci de ani, prin viu grai, fără cunoștințe despre autor.”
Recent Comments