Trăim într-un ritm haotic, într-o lume în care presiunea de a fi perfect este imensă.
De mici învățăm că toate lucrurile sunt importante, învățăm că trebuie să facem totul perfect, că e necesar să ne încadrăm într-un anumit tipar.
Învățăm că trebuie să facem multe lucruri, să le facem bine, dar mai ales, că trebuie să le facem pentru alții. Inevitabil sau nu, suntem mereu presați de ceva, de cineva.
Astfel, se creează un automatism, un reflex de apărare, în care garda noastra este mereu sus și nu ne dăm voie să simțim sau să recunoaștem când lucrurile nu sunt roz sau când nu mai putem.
Goana de a mulțumi mereu pe alții, ritmul haotic și accelerat în care se întâmplă lucrurile, dorința de a fi perfecți, ne face să uitam cel mai important lucru: să trăim clipa și să fim unde trebuie, atunci când trebuie.
Buni la toate nu vom fi, dar fiecare dintre noi e foarte bun la ceva.
Important e să ne permitem să descoperim la ce anume, dar putem face asta doar atunci când ne stabilim prioritățile și când energia noastră ajunge acolo unde contează cel mai mult.
În goana după bani și perfecțiune, uităm esența.
Ne stresăm la serviciu, ne stresăm acasă; la finalul zilei suntem epuizați, nervoși, dar cu toate astea, știm că atunci când nu mai putem, de fapt mai putem, pentru că…trebuie.
Aud din ce în ce mai multe persoane care spun că totul e haotic în viața lor, că merge pe repede înainte și că, efectiv, nu știu cum să se liniștească și ce să gestioneze mai întâi.
Am fost și eu în situația asta, dar am realizat că momentele mele cu mine sunt puține, prea puține…clipele în care pot să mă întreb cine sunt, unde vreau să fiu și ce îmi doresc să fac.
Iar răspunsurile vin, dar vin atunci când garda e jos și îți dai voie să fii sincer cu tine, să îți asumi calitățile, dar și punctele vulnerabile.
Nu poți “deschide ochii”, înainte să deschizi inima, la fel cum nu poți schimba ceva în bine, până nu accepți și schimbi ceea ce e gresit.