Până cand nu vei învăța să îți faci tu singur patul..

O să mai obosim, o să ne și supărăm, o să ne și certăm, dar vom lua mereu o pauză, ne vom așeza și cred că vom învăța împreună să cântărim vorbele, înainte să le aruncăm.
Pentru că la fel ca un vas spart și lipit, este și sufletul care se reface, dar niciodată la fel.
Ne vom așeza, împreună, vom trage aer în piept și vom continua.
Cu cât acceptăm mai devreme că viața e o cursă contra cronometru și că lucrurile se fac ACUM și se construiesc frumos, cu atât drumul în sine va fi mai frumos.
Nu e o cursă pe repede înainte, sau nu mereu, dar e pe timp.
Eu am învățat mai târziu, dar poate voi reuși să îți arăt ție mai devreme, că viața e făcută din alegeri.
Mereu avem de ales.
Și putem alege: să îmbrățișăm, să iubim, să (ne) recunoaștem că am greșit, să acceptăm că nu știm tot.
Eu voi fi aici, te voi lua de mână, ne vom odihni împreună, până când va fi momentul să pleci la casa ta.
Pentru că dragul meu copil, asta e viața și asa e firesc.
Vei pleca.
Însă eu voi fi mereu acolo să te ascult, când vei avea nevoie, dar niciodată nu voi mai fi ca să îți spun ce să faci.
Voi fi mereu acolo când mă vei intreba, dar niciodată să îți dau eu soluția.
Nu e nimic greșit să încerci, nu e rau nici să greșești, dar e greșit să nu înțelegi unde nu ai făcut bine și să repeți.
În era modernului eu transmit o vorba veche: cum îți așterni, așa dormi.
Si până cand nu vei învăța să îți faci tu singur patul, nu o sa înțelegi despre ce e vorba.
Iar viața este despre alegeri.