2021 a fost bun cu mine. Poate, cumva, este “vina” mea. Cum îmi este bunul obicei m-am aruncat cu capul înainte, am luat proiecte mici, mari, chiar multe în anumite perioade. Am întâlnit persoane faine, oameni de la care am învățat mult de tot, am excelat în anumite domenii și situații.

La polul opus, am constatat că sunt fragilă și influențabilă chiar și la vârsta asta, că tare ușor se pot folosi oamenii de mine și de faptul că mi-e greu să zic nu, că mi-e greu să îmi cer drepturile și să le cer să fie la fel de corecți.

Am trecut printr-un burnout oribil, dar m-am încărcat și remontat cu bucuria micilor fapte bune pe care am fost în stare să le fac, printre picături, pentru cei prea puțini norocoși. M-am încărcat de la evenimente și cu bucuria pe care am adus-o celor din jur.

De postat și de scris pentru mine iar nu am reușit 🙂 dar e în regulă și cumva și asta voiam să vă spun. E în regulă ☺

Este o nebunie curată care se întâmplă în jurul nostru. Trebuie să fim cei mai buni în orice, suntem înconjurați de trebuie…

Și ceea ce nu se spune este că “trebuie să” din viața noastră- ar trebui să fie:

– trebuie să fii fericit/ă.

– trebuie să fii bun

– trebuie să fii acolo pentru cei dragi

– trebuie să fii mereu acolo pentru tine

– trebuie să fii corect

– trebuie să visezi măreț dar realist

– trebuie să ai grijă de tine

– trebuie să …

completați voi.

Cred că 2022 o să fie bun sau o să fie cel puțin așa cum alegem să ni-l facem.

Și îmi doresc să văd și să aud cât mai puține frustrări, să fie cât mai puține răutăți inutile și să fie cu mai mult respect pentru cei din jur, cu mai multe zâmbete și bucurii chiar și din lucurile mici. Mi se pare că am uitat să ne bucurăm și e păcat…

Cred cu tărie că dacă le bifăm pe acestea, planetele se aliniază și karma lucrează cu noi, iar 2022 o să fie bun și blând.

Să fim bine, să fim sănătoși și să fim fericiți. De cele mai multe ori: este o alegere. A noastră.

M.F.B